Ivy Fox

Rosa

"Vom ajunge la Hanscom Field în curând, Domnule Hernandez. Treizeci de minute pentru a fi precis. Ai nevoie de ceva înainte să aterizăm?"întreabă stewardesa noastră, bătându-și genele la fratele meu, vocea ei groasă de insinuare.
"Un alt scotch pe stânci va fi suficient", răspunde fratele meu, atenția sa concentrată pe ecranul laptopului său în loc de femeia care salivează în prezent la gură pentru a pune mâna pe el.
"Imediat", spune ea, dezamăgirea ei clară ca Ziua. E pe cale să se întoarcă și să aducă alcoolul fratelui meu când el o apucă de încheietura mâinii pentru a-i opri pasul.
"Nu te-am auzit să o întrebi pe sora mea dacă vrea ceva. Ea ar trebui să fie prima ta preocupare.”
Fața ei pălește instantaneu.
"Îmi cer scuze, domnișoară Hernandez. Pot să-ți aduc ceva?”
"Nu, sunt bine. Mulțumesc.”
Când fratele meu o lasă în sfârșit să plece, nu-mi lipsește cum se îndepărtează în grabă, frecându-și încheietura acum învinețită.
"Nu trebuia să faci asta", îl mustr Alejandro, suficient de jos încât nimeni altcineva din avionul nostru privat să nu audă.
"Ai dreptate. Tu trebuia s-o pui în locul ei. Nu eu", certă Alejandro, niciodată ridicându-și privirea de pe computer.
Îmi mușc interiorul obrazului și mă întorc cu fața la fereastră.
"Nu te încrunta. Este nepotrivit pentru o femeie de statura ta.”
Este nevoie de totul în mine să nu-mi dau ochii peste el. Nu că aș îndrăzni oricum. Chiar dacă fața mea este întoarsă de la a lui, fratele meu ar simți insubordonarea mea.
"Nici nu te îmbufna.”
"Nu am fost. și dacă ai putea înceta să mă tratezi ca pe un copil insolent, asta ar fi foarte apreciat", mustrez în mod egal, fără nici măcar o uncie de emoție pe care o poate pedepsi.
"Nu asta a fost intenția mea.”
"Atunci ce a fost?"Mă întorc spre el, fruntea mea îngrijită ridicată sus pe frunte.
El lasă o expirație și își închide laptopul. Numai această acțiune ar trebui să mă facă să fiu precaut, dar îmi păstrez coloana vertebrală dreaptă și aerul meu regal despre mine intact, așa cum știu că se așteaptă.
"Am crezut că intenția mea era destul de clară. Nu trebuie să lași pe nimeni să nu te respecte, chiar dacă neintenționat. Cu atât mai puțin ajutorul. Și niciodată nu ar trebui să le oferi un motiv just pentru asta. E clar?”
"S în continuare.”
"Bine. Nu o să te predau irlandezilor doar ca să te facă de râs. Amintiți-vă, încă faceți parte din această familie. Tot ceea ce faci este o reflectare a noastră.”
"Vorbești ca Tatăl nostru.”
Cuvintele abia mi-au părăsit buzele și deja le regret.
Alejandro nu seamănă deloc cu dictatorul nostru de tată.
Nimic.
Ar trebui să te naști fără inimă pentru ca asta să fie posibil. Și pentru toate greșelile fratelui meu mai mare, știu că o inimă îi bate în piept. Știu că loialitatea fratelui meu va fi întotdeauna cu Tatăl nostru,dar nici măcar el nu poate nega cât de rece este omul.
"Numele lui perd, hermano. Asta a fost nepotrivit: "îmi cer scuze, întinzându-i mâna și strângând-o strâns.
Alejandro nu este unul care să arate afecțiune sau chiar să lase pe altcineva să i-o dea, dar nu se îndepărtează

viața ei a fost adăpostită și răsfățată, trăind viața de măreție și decadență în detrimentul vieților nevinovate? Familia ei se hrănește cu suflete pierdute și culege profitul morții lor. Nu știe primul lucru despre mizerie, iar mărturisirea ei că o face servește doar pentru a mă face să o urăsc mai mult.
"Pot să vă pun o întrebare?"în cele din urmă întreabă după o pauză lungă și grea.
"Nu văd cum te pot opri.”
"Când a plecat sora ta?”
Sprâncenele mele se strâng, întrebându-se unde se duce cu asta.
"Ieri dimineață. Cam când ai ajuns în Boston.”
"Văd. Și de ce nu te-ai dus cu ea? De ce nu ai însoțit-o la Vegas așa cum m-a însoțit Alejandro aici?”
"Nu că ar fi treaba ta, dar Iris mi-a cerut să nu o fac", mormăiesc, enervată de interogatoriul ei. "Spre deosebire de tine, sora mea nu a vrut o bonă când a fost livrată manual diavolului. Iris voia să înfrunte iadul singură. În termenii ei.”
"Faci întotdeauna ceea ce oamenii îți cer?"continuă, nefazată de săpăturile mele sau de imaginea vie pe care tocmai am pictat-o pentru ea.
"Nu. Doar pentru cei care contează pentru mine.”
"Deci, i-ai dat cuvântul tău?”
"Da."Îmi scrâșnesc dinții.
"Văd.”
"Și ce vezi mai exact?"Îmi înclin din nou capul spre ea, găsind că spatele ei este încă cu fața spre mine, privirea ei fixată pe peisajul trecător.
"Că ești un frate bun.”
"Hmph.”
"Și că, chiar și atunci când este împotriva naturii tale, te ții de cuvânt atunci când ți se dă. Așa cum a spus Alejandro că vei face.”
Când se uită peste umăr înapoi la mine cu o strălucire de Triumf în ochi, maxilarul meu ticăie. Înșelându-mă să mărturisesc că cuvântul meu este legătura mea, ea este acum asigurată că viața ei este în siguranță în mâinile mele, în ciuda a ceea ce cred despre ea și familia ei.
"Ești deștept. O să-ți dau asta, " am cedat cu o încruntare.
"Este un compliment?”
"Ia-o cum vrei. Nu-mi pasă.”
"Atunci o voi lua ca pe un compliment. Este mai bine pentru ego-ul meu ca soțul meu să creadă că sunt deștept și nu un prost ignorant", spune ea cu un zâmbet subțire, aruncându-mi propriile cuvinte înapoi împotriva mea.
"Ai o memorie bună.”
"Sunt sigur că toată lumea o face atunci când a fost jignită."Ea ridică din umeri cu nonșalanță.
"Este încrederea ta atât de fragilă încât trebuie să ții evidența fiecărei insulte pe care ți-o aruncă cineva?”
"Nu. Valoarea mea de sine nu poate fi afectată doar de cuvinte simple. Cu toate acestea, majorității mireselor le pasă ce cred soții lor despre ele. De ce aș fi diferit?”
"Crede-mă, Rosa. Percepția mea despre tine ar trebui să fie cea mai mică dintre preocupările tale.”
În loc de frică, eram sigur că remarca o va convinge, tot ce văd este tristețea care îi întunecă ochii mari căprui. Comportamentul ei sumbru mă freacă greșit. Chiar mă irită. Aș prefera să mă ocup de ea când încearcă să-mi taie un cuier. Curajul ei, oricât de idiot, este de preferat melancoliei.
Pot chiar să fac față urii.
Tristețea, totuși, lovește prea mult un nerv în mine.
Până ajungem la Beacon Hill, sunt foarte obosit de evenimentele de azi.
Cine știa că gettin

să mă căsătoresc cu dușmanul meu jurat a fost o aventură atât de obositoare?
Ridic din umeri privirile celorlalți oaspeți ai hotelului în timp ce eu și Rosa mergem unul lângă altul prin foaierul mare și luxos și ne îndreptăm spre lift. Am trăit toată viața în ochii publicului din Boston, așa că m-am obișnuit cu atenția străinilor. Cu toate acestea, mi se pare că privirile curioase trimise în calea noastră nu sunt îndreptate spre mine. Nu că aș fi surprins. Adevărata vedetă e Rosa în afurisita aia de rochie de mireasă. Fac o notă-după seara asta, fie voi arde chestia, fie nu o voi mai lăsa niciodată în vedere.
Oricât de mult urăsc să recunosc, imaginea ei intrând în catedrală în rochia aia nenorocită va fi pentru totdeauna marcată în memoria mea. Chiar și cu un voal nenorocit care îi acoperea fața, mi-a luat respirația. La fel ca femeia însăși, rochia era elegantă, dar provocator de îndrăzneață, asigurându-mă că sunt invidia fiecărui bărbat de acolo, dorind să-mi poată umple pantofii pe acel altar uitat de Dumnezeu.
Hmm.
Acum, că mă gândesc la asta, poate că a fost un lucru bun Rosa păstrat fața ascunsă de mine pentru a începe cu. Nu sunt sigur cum aș fi reacționat dacă aș fi avut o vedere completă a tuturor ei deodată.
Mă așteptam ca un miel speriat să fie condus la măcelul ei.
Dar ceea ce am primit a fost o regină gata să stea pe tronul ei.
M-a enervat la fel de mult pe cât m-a intrigat.
Când ajungem la etajul nostru, oamenii mei sunt deja acolo paza apartament penthouse. Văzându-i acolo îmi amintește că va trebui să găsesc pe cineva permanent care să-mi păzească soția. Cineva în care pot avea încredere. Nu credeam că postul va fi greu de ocupat, dar acum că am pus ochii pe Rosa, nu mai sunt atât de sigur. Am derula mental printr-o listă de nume de oameni m-aș simți destul de confortabil lăsând Rosa singur cu și în grija lor și să vină cu mâinile goale. Chiar și celor căsătoriți le va fi greu să nu poftească peste soția mea exotic de frumoasă. Și deși nu am intenția să-mi țin jurămintele de căsătorie, nici eu Nu voi fi încornorat. O femeie ca ea va avea nevoie de patul ei cald în orice moment pentru a fi mulțumit, și ca naiba voi lăsa unul dintre soldații mei umple locul gol pe care l-am făcut.
Nu am fost căsătorit o zi întreagă și deja această femeie îmi face viața dificilă.
La naiba.
Împing prin ușile duble ale penthouse-ului și mă grăbesc spre barul din colțul sufrageriei, având nevoie de o băutură pentru a-mi răcori temperamentul. Găsesc o sticlă de malț unic de cincizeci de ani și îmi umplu paharul pe jumătate cu el, bând totul dintr-o singură dată. Nu trebuie să mă uit la ea pentru a simți privirea judecătoare a lui Rosa asupra mea în timp ce îmi umplu paharul.
"Vrei unul?"Întreb, luând o altă lovitură.
"Nu, mulțumesc. Eu nu beau.”
"Ești O Kelly acum. Kellys bea.”
"Nu eu", mustră ea în mod egal, cu aceeași grație demnă pe care a luptat-o cu dinți și cuie pentru a se ține toată ziua.
Dorința de a-și vedea superiorul cum se sparge, de a-l lovi cu ciocanul și de a-l șterge până când tot ce a mai rămas sunt mici cioburi de sticlă pe care le pot zdrobi cu ușurință cu talpa pantofului meu, este copleșitoare.
Umplu din nou paharul și parcurg Distanța o

din vocabularul ei, o lovitură la un moment dat.
În schimb, îmi cobor gura la urechea ei, pielea ei izbucnind instantaneu în pielea de găină, doar respirația mea caldă gâdilându-i gâtul lung.
"Dacă acesta este modul tău de a mă ademeni în patul tău, atunci cineva ar fi trebuit să te învețe arta seducției.”
"Seducție?"Ea respiră cuvântul în așa fel încât să se simtă ca o lovitură blândă pentru penisul meu. "Ți-ai câștigat premiul, corect și corect, Tiernan. De ce să seduci pe cineva dacă lumea îl consideră deja al tău?”
La naiba.
Înghit geamătul care vrea să iasă la sunetul numelui Meu pe buzele ei.
"Asta ești, Rosa?"Întreb în timp ce degetele mele aleargă cercuri pe umărul ei gol. "A mea?”
După cum am anticipat, ea refuză să-mi dea un răspuns, dar nu trebuie. Corpul soției mele o trădează când nu poate ascunde fiorul care îi curge pe șira spinării.
"Să fac ce vreau?"Adaug răgușit în timp ce mâna Mea se deplasează de la umărul ei până la punctul pulsului de pe gâtul ei, simțind ritmul cardiac accelerat sub vârful degetelor mele.
"Așa ai văzut acest joc în seara asta? Că te-aș lua doar pentru că o bucată de hârtie spunea că ești a mea?”
"Dacă nu sunt al tău, atunci al cui sunt? Nu a mea, Asta e sigur. Nu am fost niciodată a mea.”
Melancolia care reapare în vocea ei mă oprește rece în urmele mele.
Fac un pas înapoi și imediat ea scoate o respirație ușurată.
"Un lucru pe care ar trebui să-l știți despre mine dacă vrem să ne înțelegem este că nu cred în proprietate. Prefer ca femeile mele să vină la mine de bunăvoie. Știu că asta nu înseamnă prea mult având în vedere situația în care ne aflăm, dar nu voi lua ceva care nu este dat în mod liber. De aceea mă duc să dorm pe canapea. Respiră ușor, Rosa. Virtutea ta este în siguranță.”
Mă uit la fruntea ei încrețită în confuzie, dar nu spun nimic mai mult în această privință. Cu degetele agile, încep să scot restul cravatelor din corsetul ei. Când scot panglica din ultima buclă, rochia ei cade în picioare într-o clipă, făcându-mi respirația să-mi prindă în gât și blestem destinele care au adus-o la ușa mea. Dacă aș fi știut că sub rochie ar fi lenjerie albă virgină care lasă foarte puțin imaginației, atunci aș fi forțat-o să doarmă în nenorocita aia.
Pielea superbă sărutată de soare strălucește de-a lungul fiecărei caneluri și văi a corpului ei, servind doar pentru a-mi întinde reținerea în cea mai mare măsură.
Nimeni nu ar putea confunda Rosa cu o floare delicată.
E numai femeie.
Picioare lungi care duc până la coapse groase și un fund în formă de pară apetisant, asociat cu o talie subțire, care este perfectă pentru mâinile mari de care să se apuce.
Cu toate acestea, când se întoarce și văd acei sâni ample acoperiți de dantelă, precum și brațele încrucișate, mă încrunt.
"Mulțumesc că m-ai ajutat", se luptă să spună sub ochiul meu atent.
"Dacă vrei să-mi mulțumești, atunci îți sugerez să-ți pui niște haine la loc. Și repede.”
"De ce atâta grabă? Am crezut că ai spus virtutea mea a fost în siguranță cu tine?”
"Este. Dar asta nu înseamnă că sunt un sfânt. Cu excepția cazului în care, desigur, ai c