Avatarii faraonului Tlà

“Ah! gândi el în sine, asta nu-i amor, asta-i înălțare peste firea mea proprie… este simțirea stejarului când crește… a leului când se tologește-n soare, a calului arab când sforăiește în fața incendiațiunii de care fuge… Parecă dac-aș strânge-o în brațe, aș omorî-o, dac-aș săruta-o, i-aș sângera buzele tiranei mele… o urăsc… dar o urăsc de mor…”.

Dar chiar de te-ar atinge… Ea se joacă numai cu inimile omenești… Vai de tine de i-ar veni în minte să se joace și cu a ta…

Nebunule! ceea ce mă mângâie e că sunt mama ta… tânăra și frumoasa ta mamă… că-mi împărtășești gândirile, că îmi cauzezi momente de o dulce spaimă, că ești un diavol și că te iubesc! Sunt poetă în apropiere… Pleacă-ți capul după perdea… să te sărut, dar să nu vadă nimenea…