ro
Books
George Orwell

Ferma animalelor

Când animalele asuprite de la ferma „Conacul“ se revoltă împotriva stăpânului lor, domnul Jones, și preiau conducerea fermei, își imaginează că este începutul unei vieți de libertate și egalitate. Dar, treptat, din rândul lor se ridică o elită vicleană și nemiloasă, condusă de porcii Napoleon și Snowball, care începe să preia controlul. În curând, celelalte animale descoperă că nu sunt toate la fel de egale pe cât credeau și se găsesc prinse, fără speranță, în capcană, pe măsură ce o formă de tiranie este înlocuită cu alta. Refuzat de mai mulți editori, romanul Ferma Animalelor a apărut în cele din urmă în 1945. Fabula simplă și tragică a lui Orwell a devenit de atunci o lectură clasică, volumul fiind inclus de revista Time în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX.
Ferma Animalelor este prima carte în care am încercat, în deplină cunoștință de cauză, să fac să fuzioneze scopul politic cu scopul artistic într-un tot unitar. George Orwell O fabulă politică plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim. The New York Timescă nu sunt toate la fel de egale pe cât credeau și se găsesc prinse, fără speranță, în capcană, pe măsură ce o formă de tiranie este înlocuită cu alta. Refuzat de mai mulți editori, romanul Ferma Animalelor a apărut în cele din urmă în 1945. Fabula simplă și tragică a lui Orwell a devenit de atunci o lectură clasică, volumul fiind inclus de revista Time în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX.
Ferma Animalelor este prima carte în care am încercat, în deplină cunoștință de cauză, să fac să fuzioneze scopul politic cu scopul artistic într-un tot unitar. George Orwell O fabulă politică plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim. The New York Times
121 nyomtatott oldalak
Első kiadás
2021
Kiadás éve
2021
Már olvasta? Mit gondol róla?
👍👎
fb2epub
Húzza és ejtse ide a fájljait (egyszerre maximum 5-öt)